Grecia,  Povesti de calator

Ce mancam in Corfu – gastronomia locala si top taverne grecesti

Haideti sa mai vorbim putin despre Corfu, de data aceasta despre gastronomia locului, produsele si preparatele specifice. Iar la final va las si o lista a tavernelor preferate de noi in Agios Stefanos, unde am stat noi in Corfu.

Pentru ca o tara/regiune se descopera complet daca includem si gastronomia locului, cultura si traditiile ei, precum si interactiunea cu localnicii!

Iar daca despre ce putem face/vizita/explora in Corfu, am scris deja in amanunt aici, acum a venit vremea sa imi tin promisiunea si sa scriu despre gastronomia locului, asa cum am perceput-o noi.

Anul acesta noi stam intr-o vila inchiriata, fara mese incluse. Agricultura este infloritoare in Corfu (ca in toata Grecia, de altfel) astfel ca produsele locale sunt din abundenta, pline de savoare si la dispozitie in micile magazine, in fata caselor, sau la comanda. Spre exemplu aici unde stam noi, proprietara intermediaza pentru noi sa ne fie aduse de la o gospodarie din apropiere un cos cu de toate: branza feta, rosii, masline, ulei de masline, miere, fructe si produse de patiserie.

Mic dejun corfiot

Varianta perfecta a micului dejun corfiot este iaurtul grecesc cu miere de corfu. Poate fi imbogatit/variat adaugand kumquat (sirop sau fruct sau amandoua), piersici sau nuci. Acestea sunt variantele mele preferate.

 

Pranz mediteranean sau cel mai bun gyros (din toata Grecia)?

Pranzul perfect pentru noi are cam 3 variante: salata greceasca, paste, sau branza feta asezonata cu condimente grecesti si ulei de masline, cu un bol de masline si unul de rosii pe langa. S-a intamplat de cateva ori totusi ca baietii sa prefere un gyros de la Tasty Corner, unde spun ei ca este cel mai bun gyros din Grecia 😊

La cina – descoperim tavernele grecesti

Pentru cina, ne-am propus in fiecare seara sa alegem alta taverna. La final va las si un top al locatiilor preferate de noi.

Dar v-as spune inainte ce sa nu ratati cand ajungeti in Corfu apropo de gastronomia traditionala: branza haloumi la gratar (un fel de branza mai tare din lapte de capra si vaca), branza saganaki (prajita), feta la cuptor, gyros, moussaka (cu si fara carne), tzatziki, aperitiv-crema de branza picanta, sofrito de vita (un preparat din vita la cuptor, marinata putin in vin alb si cu un amestec de condimente care dau un gust aparte ), stifado (tot vita, la cuptor, in sos dulce acrisor si baby onion), fructe de mare (la gratar, prafite, la cuptor), peste local (de obicei este capturat zilnic, proaspat) si preparate din miel.

Iar ca si desert bougatsa, iaurt cu miere corfiota, inghetata (chiar au inghetata delicioasa, inclusiv varianta locala de inghetata de iaurt cu miere si nuci). Deasemenea, neaparat trebuie incercate placintele lor cu feta si cu spanac si feta.

Dupa cum va spuneam, pentru cina ne-am propus sa mergem in fiecare seara la alta taverna. In trei locuri ne-am intors pana la urma. Prea faina a fost experienta per total.

Iar in topul preferintelor noastre in materie de taverne, in Agios Stefanos, se afla urmatoarele locatii:

1.  Akrotiri Lounge Café

Locatie, preparate delicioase si servire ireprosabila.

Un restaurant cochet in varful dealului, Akrotiri Lounge Café  ofera o vedere panoramica de 360 grade asupra Marii Ionice. Cu un apus de poveste vazut prin paharul unui prosecco si cu un chef care face minuni in bucataria sa. Un loc pe care l-am descoperit intamplator, caruia nu am vazut sa i se faca reclama, dar unde am putut lua cina doar cu rezervare (pentru ca am vrut neaparat masa 20 – cel mai bun loc de a vedea apusul si marea de jur imprejur).

Aici am servit cina de 3 ori si am mai ajuns si dimineata de 2 ori pentru cafeaua servita cu acel view fascinant. Am servit peste, salate, moussaka, miel, paste, aperitive de tot felul, toate au fost delicioase si cu un plating tare fain. Singurul preparat pe care nu il recomand la ei este stake-ul de vita.

2. The Waves Taverna

Locatie, preparate de peste si fructe de mare. Si aici am ajuns de doua ori.

The Waves Taverna este situata chiar pe malul marii. Astfel, satisfactia vizuala este completata de mirosul sarat al marii si de sunetul valurilor. Iar o plimbare pe nisip este la un pas distanta intre felurile de mancare.

Am ales un platou cu fructe de mare (calamari, caracatita, creveti) dar si peste local. Toate au fost delicioase, iar prosecco-ul rece a fost acompaniamentul perfect.

3. Taverna Manthos

Alta taverna pe malul marii, alt loc care a excelat prin preparate delicioase (din nou fructe de mare si peste, dar nu numai) si servire ireprosabila. Adevarul este ca pararile au fost impartite daca ne place mai mult The Waves au Manthos.

Aici m-au dat gata scoicile si crevetii preparati cu un sos de feta, la cuptor.

Tot aici am descoperit si faptul ca Insula Corfu are propria bere, cu o paleta larga de variante. Un necunoscator (asa cum sunt eu in ale berii) ar spune asa: bere rosie, bere neagra si traditionala bere blonda. Dar de fapt am descoperit in oferta Corfu Beer o adevarata poveste. De la berea dublu fermentata cu un adaos de miere – denumita EPOS (adica EPIC ) – pana la I.P.A, o bere dublu fermentata, nepasteurizata si nefiltrata, cu un gust fructat.

4. Tasty Corner

Taverna cu specific grecesc, Tasty Corner se afla pe aleea de promenada a orasului. Un loc in Corfu unde gastronomia traditionala este cinstita cu adevarat. Am fost si aici de doua ori la cina, pentru ca ne-a placut cam tot ce am incercat. Moussaka, haloumi, branza saganaki, feta la cuptor, tzatziki, souvlaki de miel (frigarui), sofrito, stifado, si desigur gyros in pita.

Aici am fost surprinsi sa mancam cel mai bun gyros dar si o vita foarte bine preparata! Au un meniu bogat si tot ce am mancat a fost delicios.

5. Restaurant Italian – Hotel Restaurant Nafsika

Vreti sa dati experienta greceasca pe una tot mediteraneana, dar italiana de data aceasta? Va recomand Restaurantul Italian aflat chiat langa Hotel Restaurant Nafsika. Pizza facuta pe vatra, foarte buna, serviciile insotite the “of course!” la orice dorinta.

6. Silver Star Café Bar

Ar mai trebui mentionat in top-ul locatiilor preferate de noi, pentru deserturi de data aceasta, si Silver Star Café Bar. Aici am degustat in cateva seri waffe delicioase, inghetata si cocktail-uri. Sufletul locului, Spiros, a stat si la povesti cu noi si am aflat un crampei din povestea lui de viata. Cum a plecat din Corfu in New York. Si cum dupa 30 de ani viata l-a adus inapoi pe locurile natale.

O concluzie fericita

Partea buna este ca nu va pot spune un loc in care sa nu mergeti. Povestea despre Corfu si gastronomia locului poate continua. Nu am avut nici o experienta proasta, doar 2-3 localuri care nu au iesit in evidenta cu ceva anume. Doar obisnuita mancare buna 😉. Well, nu e asta minunat?


Daca ti-a placut acest articol si/sau il consideri util,  Aboneaza-te la newsletter pentru a fi la curent cu urmatoarele postari. Despre locuri, oameni si experiente de prin calatorii in lumea larga.


Mi-ar face placere sa interactionam si pe social media:

si


Despre Corfu, Grecia, am mai scris:


 

Ai un gand? Il poti lasa mai jos ...