Asia,  Europa,  Turcia

Turcia 2018, o calatorie cat doua: Istanbul si Asia Mica

Sau calatorie in Istanbul, colorat si cu istoria sa zbuciumata, asezat pe doua continente, urmata de incursiunea in Asia Mica – pe carari ce ne conduc departe in istoria umanitatii in general si a crestinismului, in particular.

Dar sa incepem calatoria . . .  aeroportul din Timisoara, grupul nostru este nerabdator sa inceapa aventura unei calatorii cu iz oriental, o calatorie lunga in care urmeaza sa zburam spre vechiul Constantinopol, Istanbulul de astazi, sa navigam pe mari care despart continente, si sa parcurgem sute de kilometri pe drumurile Turciei constientizand ca suntem in acelasi timp ba in Europa ba in Asia, iar cu ajutorul imaginatiei, pe care aveam sa o exersam mult in aceasta calatorie, vom vedea Troia primind in cetatea sa de neinfrant celebrul cal troian, pe sultanii si cadinele Imperiului Otoman in haremul lor din Topkapi, dar si pe unii dintre primii crestini din cetatile Asiei Mici pe unde au apostolat Sf Apostol Pavel si Sf  Apostol  Ioan . . . si cate si mai cate avea sa ne ofere aceasta calatorie, era de domeniul viitorului cel mai apropiat posibil, de unde si emotiile inceputului de drum.

Si, gata! Am decolat! Cu o escala in Bucuresti, iata-ne aterizati in Istanbul, unde vom petrece 3 zile pline!

Sa inceapa aventura!

Istanbul – vazut cu ochi de turist

Calatorim impreuna, dar vedem diferit; pentru ca vedem cu ochii fizici dar si cu ochii mintii, pentru ca experientele personale anterioare, cunostintele despre ceea ce vedem, prejudecatile personale, trairile din chiar momentele respective, ne fac sa “vedem” diferit. De aceea, calatoriile ne imbogatesc, pentru ca sunt si timp de introspectie . . .  de aceea, dupa cum am citit la un moment dat , calatoriile spre locuri din lumea asta mare sunt si calatorii catre noi insine.

Asa ca eu am sa va povestesc despre Istanbulul vazut de mine, cu stari, cu bucurii, cu ganduri care s-au amestecat cu imaginile inregistrate de retina si care acum fac parte din amintirile mele despre acele locuri . . .  o sa scriu si lucruri concrete, consemnate de istorie, definite de arhitecti, poate in link-uri separate, daca vad ca devine prea lung materialul cu “Istanbulul meu” ca sa mai incapa in el si “Istanbulul Universal” . . . sper sa va fac sa vreti sa gasiti si un Istanbul al vostru! 🙂

Placerea mea maxima este sa descopar culturi, sa le observ- fara a judeca; sa observ oameni, obiceiuri, sa degust bucataria traditionala, sa ma plimbi prin piete, pe strazi, sa observ arhitectura; sa ma asez pe o banca si sa privesc oamenii – port, comportament, limbaj, mimica. Teatrul strazii este superb! Partea faina este ca actorii iti permit sa urci pe scena daca vrei, sa joci un rol – ocazional, de amator, dar poti fi acolo; sa intru intr-un local si sa comand ce imi recomanda ospatarul ca fiind mancare traditionala – cu riscul sa raman flamanda! . . . sa ma plimb prin piete, sa degust, sa privesc marfurile diverse si colorate, sa adulmec mirosurile . . .

In acest context e clar ca Istanbulul este pentru mine ca un mare teren de joaca: la prima vedere avem un amestec spectaculos al traditiei turce cu elemente ale culturii europene, a religiei islamice cu cea crestina, a muzicii orientale cu cea europeana, insa pe masura ce ne aventuram in impresionantul megalopolis descoperim ca ceea ce noi vedem ca fiind “cultura orientala” in Turcia , este un amestec de traditii islamice, turce si chiar iraniene, iar influentele nu sunt doar cele ale Europei de astazi, ci avem insertii greco-romane si bizantine, si anatoliene.

Asadar. . .  iulie 2018, “observam” Istanbulul!

Primul lucru care mi-a atras atentia imediat dupa aterizare a fost numarul mare de femei care purtau burca, comparativ cu ceea ce vazusem in urma cu vreo 10 ani . . .  acest lucru mi-a activat o dorinta de observare a schimbarilor in societatea turca, care a insotit ca un fir rosu toata calatoria mea din acest an, si despre care voi scrie separat cateva randuri .

Altfel, Istanbulul ne-a facut o primire minunata! Temperaturi de cca 30 de grade, norisori care mai acopereau cerul din cand in cand, au creat climatul perfect pentru plimbarile noastre. Cazarea in zona Laleli a fost foarte inspirata: o zona curata, placuta, cu metrou si tramvai in apropiere, care leaga zona direct de Piata Sultanahmet si Piata Taksim, ne-a dat posibilitatea ca in cele 3 zile petrecute in Istanbul sa ne simtim in siguranta inclusiv pentru iesiri in oras seara, dupa programul cu grupul.

Una dintre placerile vinovate ale mele si ale colegei mele de camera a fost sa renuntam la micul dejun sanatos de la hotel si sa coboram la cafeneaua-cofetarie de langa hotel, sa ne incepem ziua cu delicioase baclavale si cafea turceasca . . .  daca e adevarat ca relatiile dintre oameni inseamna emotii si trairi, Claudia si cu mine sigur ne-am consolidat relatia in acele dimineti . . .  si, apropo, nici macar nu mai incerc sa mananc baclavale la noi in tara, dupa ce am mancat in Turcia (si in Israel, ce e drept) . . . pur si simplu sunt altceva acolo; in primul rand, acestea se fac proaspete in fiecare zi, astfel incat foietajul ramane crocant, fragil si in armonie perfecta cu umplutura, fara sa fie imbibat de acesta; astfel, dupa momentul in care dintii inving rezistenta firava a foietajului, umplutura de nuca/fistic se preda vulnerabila si . . . simturile o iau razna! Aaa, si am mai descoperit o minune dulce anul acesta in Turcia: katmerul! O placinta din foietaj foarte subtire, umpluta cu fistic, servita cu caimac (un fel de smantana cu consistenta spre unt) . . . absolut delicios!!

Bun! Daca am pus cateva repere pe lista de obiective ale turismului gastronomic in Istanbul, sa vedem ce includem la capitolul turism cultural si, pentru cei interesati, la capitolul turism religios : am facut o lista a zonelor si locurilor de vizitat, la o prima sosire in Istanbul (cu pasii) si Constantinopol (cu imaginatia ) – si am organizat-o cam asa:

  • Piata Sultanahmet, cu Catedrala Sf. Sofia (ulterior Moscheea Hagia Sofia – astazi muzeu) si Moscheea Albastra – moschee functionala in zilele noastre, stand impunatoare de o parte si de alta a curiosului vizitator, cu istorii care vorbesc atat de mult despre oameni, cultura, religie si dorinta de stapanire; apoi avem Palatul Sultanilor Topkapi, actual muzeu; plimbarea in aceasta zona ne poarta de fapt pasii pe locul fostului Hipodrom al lui Constantin cel Mare, de pe vremea de glorie a Constantinopolul, capitala a Imperiului Bizantin. Tot in aceasta zona gasim Basilica Cisterne, sau Palatul scufundat, care merita din plin o vizita.
  • Piata Taksim – Bulevardul Istiklal – Turnul si Podul Galata
  • Vizitarea unei insule din jurul Istanbulului – noi am ales Insula Halki sau Heybeliada, una dintre asa numitele Insule ale Printilor
  • Experienta bazarelor orientaleGrand Bazaaruna dintre cele mai vechi si mari piete acoperite din lume, sau Bazarul de Mirodenii, mai mic dar mai autentic, fiind mult mai frecventat de localnici
  • Croaziera pe Bosfor ,intre 2 continente: pe de-o parte Asia si pe cealalta Europa
  • Fanarul, unde se afla Patriarhia Ecumenica a Constantinopolului si Biserica Sfantul Gheorghe, catedrala centrala a Patriarhiei.
  • Biserica Chora
  • Biserica Vlaherne

Cu siguranta se mai pot adauga locuri de vizitat, dar cele de mai sus sunt locurile pe care noi am reusit sa le vedem pe indelete stand 3 zile in Istanbul, bucurandu-ne si de ospete cu bucate locale, in taverne sau la vestitul Pod Galata,  si de plimbari – pe mare, prin piete, bulevarde, si de shopping prin bazaruri, de dragul experientei si nu neaparat a lucrurilor pe care le-am luat cu noi.

Pentru prima zi in Turcia,  am ales sa lasam timp simturilor noastre sa se obisnuiasca cu noua experienta si sa transmita mintii semnalele necesare pentru a se relaxa si a se ajusta la noua cultura pe care urmeaza sa o observe, pentru a ne integra si a ne bucura de oameni, locuri, experiente si introspectii inerente unei calatorii de genul celei pe care o incepeam. De aceea, am ales o iesire pe Insula Halki – sau Heybeliada, una dintre Insulele Printilor din Marea Marmara, aflata la o distanta de circa o ora cu ferry de Istanbul. Aceasta calatorie ne-a dat ocazia sa vedem Istanbulul de pe mare, ca pe un cadou pe care aveam sa-l despachetam incepand cu a doua zi, sa ne obisnuim cu limba vorbita in jurul nostru, si sa descoperim un loc chiar special – o insula pe care nu circula masini, doar carute cu cai, biciclete si sarete, o insula pe care in perioda bizantina printii deveniti membrii indezirabili ai familiilor sultanilor, erau surghiuniti, o insula devenita loc de refugiu din alergarea nebuna specifica unui mare oras, in zilele noastre. La intoarcere, pe inserat, simtim ca suntem gata ca a doua zi sa incepem descoperirea Instanbulului.

Intr-adevar, grupuletul nostru de 17 persoane se aduna dimineata fresh! Spre bucuria noastra, o ploaie de vara a curatat si aerul de dimineata, chiar inainte sa incepem vizitele.

Avantajul de a calatori de data aceasta in grup este ca avem cu noi un ghid – o tipa faina, vorbitoare de limba romana, care, pe langa ghidajul din punctele de interes, ne ofera si raspunsurile la intrebari care ne apar in minte, ne salveaza si timp de orientare prin oras, si ne povesteste tot felul de lucruri interesante legate de climatul social, politic, economic al tarii in care ne aflam.

A doua zi este cea dedicata punctelor de interes din zona Pietei Sultanahmet iar apoi, spre seara, avem in plan sa facem o croaziera pe Bosfor.

In Piata Sultanahmet,  mai multe senzatii s-au intrecut sa puna stapanire pe mine; prima a fost aceea de efemeritate – a mea, in comparatie cu cei doi giganti din dreapta si din stanga mea, cu minaretele lor inaltandu-se svelte spre cer  –  Catedrala Sfanta Sofia si Moscheea Albastra; apoi aceea de tristete – cu atata loc pentru toti pe Pamant, de ce a trebuit transformata Sfanta Sofia din biserica crestina in moschee?! – dar am fost scoasa din meditatia mea de glasurile unor copii . . .  intre acele minuni arhitecturale este un parc . . . cu iarba, flori, fantana arteziana, banci multe, un parc animat de prezenta oamenilor . . .  si mi-am amintit . . .  noi, oamenii, asa efemeri cum suntem ca si indivizi, noi suntem Biserica! Si atunci m-a coplesit bucuria! Dumnezeu a randuit ca sub aceeasi cupola, sute de ani – pe rand si nu deodata – sa-I vorbeasca, sa I se roage, atat crestinii cat si musulmanii – ca oamenii isi fac regulile lor, isi duc razboaiele, ca mozaicul superb cu Iisus Pantocrator a fost inlocuit de versete din Coran – da, este pacat, dar pana la urma conteaza Pacea, Bucuria, chiar si aceea vremelnica, dintre razboaie . . .  iar in aceea dimineata acolo, in aceea piata era bine! . . .  si in Hagia Sofia  era bine: oameni de toate religiile erau la un loc, admirand icoanele superbe din mozaic ale Sfaintei Fecioare Maria, ale Lui Iisus, ale sfintilor , descifrand versetele din Coran – cei care stiau sa faca asta; si in Moscheea Albastra cred ca era bine – noi inca nu puteam intra pentru ca se tinea una dintre slujbele de peste zi . . .  dar din timp ce oamenii puteau fi acolo, nestingheriti, e bine! Cu aceasta senzatie am vizitat pe rand Hagia Sofia, astazi muzeu, iar apoi Moscheea Albastra (sau Moscheea Imperială a sultanului Ahmed), ambele capodopere arhitecturale, care este imposibil sa nu aiba un impact puternic, cel putin vizual, asupra privitorului. Sigur am sa revin cu detalii mai multe, concrete, despre Catedrala Sf Sofia si despre Moscheea Albastra.

Urmeaza pe lista – Palatul Sultanilor Topkapi, actual muzeu al vechii epoci imperiale, un complex de cladiri, pavilioane, gradini si alei, foarte frumos ingrijite si astazi, care a fost resedinta a sultanilor otomani timp de 400 de ani (1465-1856), iar pentru noi astazi, este prilej pentru o plimbare placuta in spatiul incantator al prezentului, dar si o plimbare in timp; domeniul este impartit in 4 curti, cu trecere din una in cealalta, fiecare cu porti de intrare impunatoare, cu ornamente bine conservate, fiecare cu destinatii exacte, pe vremuri cu acces restrictionat pe masura ce se inainta spre ultima curte , a 4-a, dedicata sultanului si apropiatilor lui, cu o vedere splendida spre Bosfor si spre Cornul de Aur. Spre exemplu, haremul , sau cartierul femeilor din palat, se afla in curtea a 3-a (si a putut fi locuinta pentru un numar de pana la 800 femei) .

Interioarele, pastrandu-si decoratiile cu renumita ceramic albastra Iznik, divanele, covoare si perdelele bogate, toate specifice interioarelor vremurilor care ne sunt aduse in fata ochilor mintii, sunt bine conservate, iar un ghid bun este un mare plus al vizitei, pentru ca poate plasa fiecare loc intr-o logica a unei culturi straine noua, si a unui timp de mult apus.

Plimbarea este cu atat mai bogata ca si experienta cu cat reusim sa fortam si imaginatia sa vada scene din trecutul locului – aici unii au avut avantajul de a fi urmarit “Suleyman Magnificul” – nu m-am numarat printre ei, asa ca amintirile mele, mai mult din istoria noastra sangeroasa cu Imperiul Otoman, au fost foarte putin spre deloc indulcite de scene de iubiri si dansuri orientale care ar fi avut loc in acele locuri. Mai degraba gandurile mele au fost unele legate de conditia femeii, dat fiind faptul ca o mare importanta in prezentarea locului si a timpului de glorie a locului, erau alocate femeilor din harem, sclave intr-o ordine foarte complexa a societatii otomane, in care sclavia si in mod special sclavia concubinajului erau un firesc al vremii: fetele cu frumusete deosebita erau trimise la curtea sultanului, oferite ca daruri, din partea guvernatorilor provinciilor aservite; erau rapite sau chiar vandute de proprii parinti; toate femeile la intrarea in harem indeplineau rolul de servitoare în harem (odalisce), si nu erau de obicei prezentate sultanului, numai acelea de o extraordinara frumusete si talent, vazute ca niste potentiale concubine, erau pregatite pentru acest pas. Ele erau invatate sa danseze, sa recite poezii, sa cante la diverse instrumente muzicale si initiate in arta erotica, iar cele mai dotate si talentate odalisce ajungeau sa fie prezentate sultanului ca gedikli (fecioare in asteptare). Cel mai inalt titlul in harem era de Valide Sultan, rezervat mamei sultanului, urmat de cel al sotiilor –maxim 4, kadanele. Apoi urmau concubinele, la care sultanul nu avea impus un numar limita 🙂 ; daca o concubina dadea nastere unui baiat devenea favorita. Deci ierarhia femeilor urma parcursul: odalisca (virgina), concubina (aventura de o noapte), ikbal (favorita) si kadana ( sotie).

M-am surprins vorbind cu voce tare despre binecuvantarea de a fi femeie astazi, cand am posibilitatea de a avea o opinie, libertate, preocupari complexe … numai de am avea si ratiunea de a intelege si de a folosi frumos libertatea si egalitatea dintre sexe, sa nu le transformam in competitia dintre barbati si femei, pentru ca suntem atat de frumosi atunci cand ne completam unul pe celalalt, in libertatea noastra!

Urmatoarele doua vizite ale zilei , Basilica Cisterne si Hipodrom al lui Constantin cel Mare , sunt mai “usurele”, ma raportez factual si vizual la ele, asa ca le voi descrie pe pagina cu detalii “turistice” ale zilei.

In schimb finalul zilei este cu emotii de redat 🙂

Am ajuns pe malul Marii Marmara, gata de imbarcare pentru croaziera noastra, si surpriza a fost ca, in loc de vasul mare la care ma asteptam, ne-a fost rezervata o ambarcatiune mai mica, doar pentru grupul nostru! Sala inchisa am abandonat-o in favoarea puntii de deasupra, unde nimic nu obstructiona privelistea superba, asa ca am putut fotografia si privi simultan ambele maluri.

Si, ca sa mai condimentam momentul, am luat un sandvici cu peste la gratar preparat chiar acolo pe ponton, pe o ambarcatiune, de doi pescari . . . unul se ocupa de pestii care sfaraiau pe gratar, celalalt taia franzeluta in doua, o incalzea putin pe acelasi gratar, si . . .  jap, pestele intre felii, plus o salata si ceva ceapa . . .  a fost delicios! (avantajul celor care n-au stat sa-si puna intrebari legate de  “avizele de functionare”, etc) Daca ajungeti in Istanbul, nu ratati aceste balık ekmek” (sandviciuri cu peste), cu precadere in port la Karakoy sau Eminonu, sau la piciorul Podului Galata.

Croaziera pe Bosfor este una incantatoare in sine, ca orice plimbare pe mare, dar intervine din nou acel ceva dat de cunoastere: cu ochii fizici te uiti in dreapta si vezi case somptuoase, sau vile discrete dar in mod evident cu o valoare la fel de mare, data de pozitia casei, iar cu ochii minti vezi . . . Asia! Arunci privirea apoi in stanga, vezi alte resedinte luxoase, o moschee, si gandesti: Europa! Apoi, te uiti in urma si stii ca acolo unde incepe Stramtoarea Bosfor, se intinde Marea Marmara; scrutezi orizontul, si  stii ca la cca 30 de km, Stramtoarea se deschide larg  spre  marea “noastra”, Marea Neagra. E cumva senzatia ca te-ai facut mic-mic si te plimbi pe o harta , unde poti sa sari de pe o mare pe alta, de pe un continent pe altul!

Fata de vizita mea de acum 10 ani, sunt 3 poduri acum peste Bosfor, ultimul finalizat  in 2016, fiind si cel mai înalt pod suspendat din lume, 322 metri: Podul Yavuz Sultan Selim! Nu este un simplu pod. Are opt benzi de autostrada si doua sensuri de cale ferata pe mijloc, fiind si cel mai lat pod suspendat din lume (sa-ti mai spun, frate roman care visezi si tu la o autostrada prin campiile Romaniei – macar, ca acest pod a fost facut in . . .  3ani!? )

Calatoria pe mare a fost foarte placuta, marea de un albastru inchis contrastand frumos cu palatele si cladirile fascinante, cum ar fi Palat Dolmabahce, Palatul Ciragan, moscheea Ortakoy dar si hotelul Kempinski, iar pescarusii ne-au acompaniat facand parca demonstratii de planare – plonjare, pe cand vantul ne-a dezmierdat si ne-a soptit pe la urechi tot felul de lucruri placute – fiecaruia ce a vrut sa auda!

Dupa o zi atat de plina, programul de grup s-a terminat –  urma cina si la culcare! Dar nu si pentru cine nu are stare cand e plecat de acasa . . .  asa ca ne-am adunat la ora fixata in lobby  4 fete (de-astea mai coapte, dar imi suna mai bine fete decat femei, doamne, etc) cu gandul de a ne intoarce in Piata Sultanahmet pentru o plimbare de seara daaar si cu ganduri vinovate de a “vizita” un magazin de piele pe langa care am trecut; din vizitele mele anterioare in Turcia stiam ca au haine de piele “de matase”, cum i se spune , piele de pe burta mielului cum explica vanzatorii, si care sunt de o finete superba . . .  am avut o astfel de hainuta pe care am uitat-o in exaltarea mea intr-un avion ce ma purtase spre Israel, si incercarile mele de recuperare au esuat, asa ca aveam pe lista de “to do”, inca din 2015, inlocuirea piesei vestimentare pierdute!

Experienta de shopping de haine de piele a fost una specifica magazinelor de lux din orient: servirea cu ceai si dulciuri, complimente, iar noi, avand experienta de shopping din alti ani, chiar daca “am lasat bietii vanzatori in pierdere” ne-am luat cate o haina de piele fiecare pe la jumatate din pretul expus  – imi cer iertare public sotilor doamnelor, da, recunosc, eu le-am dus in acel magazin! Oricum,  ne-am amuzat maxim cu negocierile, eram fericite tare, tare si am plecat si la o plimbare de seara in Piata Sultanahmet. Pe seara, spectacolul acelui loc avea acelasi fundal, dar cu joc de lumini si culoare , pentru ca atat Catedrala Sf Sofia cat si Moscheea Albastra erau luminate arhitectural foarte frumos; insa spectacolul era tot umanitatea din acel spatiu . . .  de data aceasta, oamenii nu mai erau in trecere, ci stateau tolaniti pe iarba din parc . . .  copii alergau, adultii vorbeau, radeau . . . ce e drept, mult mai multe femei imbracate in straie traditionale (burca) decat in urma cu 10 ani . . .  am stat cu cele 3 prietene ale mele pe o banca, am mancat porumb fiert si ne-am bucurat de frumusetea momentului . . .  si iarasi am observat curatenia din piata respectiva, ca o constanta a calatoriei noastre, de altfel.

In drum spre hotel, pentru a incheia perfect o zi superba de calatorie, ne-am oprit si la o cofetarie turceasca mai stilata, cu un interior elegant dar si cu elemente din traditia turceasca,  si am mancat baclavale de toate felurile – ca doar trebuia sa luam si noi cina, nu-i asa?

A treia zi in Istanbul este cea dedicata pelerinajului nostru in … Constantinopol, iar apoi sa experimentam shoppingul oriental in Bazarul de Mirodenii (sau Bazarul egiptean) iar spre seara, avem in plan sa ajungem in Piata Taxim, Turnul si Podul Galata – unde vrem sa  luam si cina, intr-unul din restaurantele insirate acolo, in briza marii. Despre pelerinajul nostru in Fanar, la Patriarhia Ecumenica a Constantinopolului  – cea mai inalta autoritate canonica a lumii crestin-ortodoxe , iar apoi, pe rand, la  Biserica Chora si Biserica Vlaherne, voi scrie in curand.

Cert este ca dupa o zi cu o incarcatura spirituala aparte, am poposit in Piata Taksim, simbol istoric al luptei pentru independenţă in istoria recenta a Turciei; in dupa-amiaza tarzie de iulie, gasim in Piata Taksim un festival in desfasurare, cu muzica si dansuri pe o scena in aer liber, cu tarabe care vand de toate, buna dispozitie la maxim! In Parcul Gezi, din apropiere, oamenii se plimba in liniste . . .  aceasta este imaginea pe care o percep cu toate simturile . . .  si totusi, cu ochii mintii vad o Piata Taksim impanzita cu oameni revoltati ca li se fura libertatea, apoi aceeasi oameni care lupta cu fortele de ordine si declara ca democratia este pe moarte in tara lor . . .  iar peste 3 saptamani de proteste intampinate cu violenta si nebagate in seama de conducerea tarii, bilantul arata 5 morti si peste 5.000 de raniti, iar presa internationala relateaza mii de arestari din randul intelectualilor care au luat atitudine, magistratilor si conducatorilor armatei . . .  dar astazi . . .  oamenii danseaza in Piata Taksim; ma scutur si eu de imaginile maselor de oameni indurerati si traiesc prezentul . . . dansurile lor traditionale ne bucura, sunt frumoase, la fel ca si muzica . . .  ii ascultam , participand la distractie vreo jumatate de ceas, dupa care pornim in jos pe Istiklal Cadessi (Bulevardul Istiklal), care avea sa ne duca direct pe malul Bosforului, la Podul Galata.

Ei bine, asa credeam, ca acest bulevard va fi cel care serveste drept suport pasilor, pentru a ajunge la Podul Galata, pod pe care il vazusem in croaziera noastra dinspre Insula Heybeliada, invaluit in lumina si sunetele vesele ale restaurantelor pe care le adapostea la etajul sau inferior – acest loc era atractia, cu alte cuvinte, iar Istiklal Cadessi drumul care trebuia parcurs! Dar nu e asa! Acest bulevard este o atractie turistica in sine, iar pe mine sigur m-a cucerit! Bulevard pietonal, el este totusi strabatut chiar pe mijloc de tramvaiul rosu de epoca , care circula doar pe un sens, ca o atractie turistica; oamenii circula agatati pe scarile lui, in timp ce tramvaiul inainteaza cu greu prin marea de oameni care nu se grabesc sa se dea la o parte vazandu-l.  Iar directia in care am strabatut noi bulevardul, dinstre Taksim in jos spre mare, a dat o perspectiva absolut impresionanta plimbarii : fiind usor in panta, vedeam in fata o mare de oameni miscandu-se … nu aveam impresia de mers intr-o anumita directie a oamenilor, pentru ca erau atat de multi, si toti erau in deplasare, incat era doar . . .  un tablou uman in miscare! Ca fapt divers (si lucru care n-am crezut ca o sa imi placa): Bulevardul Istiklal, lung de 1.4 km,  a reusit o performanta aparte: a fost vizitat de cca 3 milioane de oameni (intr-o zi de weekend)!

Pe o parte si alta a bulevardului sunt cladiri cu etaj, luminate specific destinatiei lor: magazine de toate felurile, frumoase, elegante, intercalandu-se marile branduri de imbracaminte si incaltaminte cu cofetarii care jos servesc trecatorii si la etaj au masutele la care poti degusta in liniste ceea ce ai ales din muntii – efectiv muntii! – de dulciuri specific turcesti; sunt pub-uri, cluburi de noapte, cafenele; a, sa nu uit de producatorii de celebra inghetata artizanala pe care o pun in conuri cu paletele de metal, astfel incat inghetata se lipeste de paleta si cand vrei sa pleci, ramai doar cu conul si inghetata ramane la vanzatorul care rade de tine, iar te cheama, iar pleci fara inghetata … e un joc amuzant al strazii … apoi pe stradutele care se deschid in lateralele bulevardului sunt asezate restaurantele stilate care te imbie la o cina luata in miezul vietii pulsande a Istiklal Cadessi, dar si cluburi de jazz frecventate de lumea artistica a metropolei.  La distante doar cat sa nu se amestece sunetele, se instaleaza cantaretii stradali . . .  am vazut de toate varstele si genurile, oamenii se opresc cate putin – sau mai mult, asculta, aplauda, fac cativa pasi de dans, lasa cativa banuti si pleaca mai departe.

Desigur, acest bulevard, privit cu mai multa atentie, este mult mai mult decat o strada efervescenta si o atractie turistica: in cladirile impozante, cu o arhitectura de sfarsit de era otomana, sunt gazduite consulate, institutii academice, galerii de arta, teatre, biblioteci dar si lacasuri de cult-biserici, sinagogi si moschei.

Si inca un lucru inedit despre Istiklal Cadessi: gasim aici si una din cofetariile Ali Muhiddin Haci Bekir , care poarta si astazi numele celui mai faimos dintre cofetarii Imperiului Otoman, si care in 1777  a preparat pentru prima oara delicioasele dulciuri cunoscute de localnici ca si lokum, iar de restul lumii ca si delicii turcesti sau rahat ( si nu, nu e vorba de imitatia de rahat care se intande ca o guma, se lipeste de dinti, iar culoarea si gustul lui difera in functie substantele chimice adaugate! Acestea se gasesc si in Turcia, sunt ieftine, si mai si sunt aduse “souvenir” ! Deliciile insa pe care le-am savurat in Turcia sunt facute din ingrediente ca nuca, trandafir, fistic, portocale, coaja de lamaie, cacao, etc, sunt indulcite cu miere – si sunt facute nu stiu cum, dar rezultatul este un deliciu, intr-adevar!).

A fost o experienta deosebita parcurgerea bulevardului!

Ajunsi la Podul Galata, ne-am cautat in grupulete restaurantul preferat, aceasta fiind atractia locului; asa ni s-a spus, ca nu poti sa ajungi in Istanbul si sa nu iei o masa de peste la Podul Galata; majoritatea restaurantelor sunt cu specific pescaresc, si asta se vede si din denumirile restaurantelor – Marmara Balik, Istanbul Balik, Galata Balik – ati ghicit, balik fiind pestele – nu sunt restaurant sofisticate, dar mancarea este  delicioasa, autentica, cu vedere spectaculoasa spre stramtoarea Bosforului; am mancat bine, ne-am simtit bine, si am plecat veseli spre casa.

La sfarsitul a trei zile petrecute in Istanbul, obositi fizic, dar incarcati spiritual, cu o stare emotionala super faina data de comuniunea cu prietenii cu care am impartit impresii, am ras, ne-am minunat, ne-am bucurat, mult dupa miezul noptii, ne facem bagajele pentru ca a doua zi incepe partea a doua a calatoriei noastre, o calatorie de suflet prin Asia Mica :Pelerinajul la cele 7 Biserici ale Apocalipsei. Desigur, pe drum vom face opriri care sa bucure si trupul, la Pamukkale – dar si la Kusadasi, pe malul marii, incheind cu Troia, tot pe un mal de mare.

Stim ca ar trebui sa ne culcam, e tarziu . . .  dar stam cu Claudia cu picioarele ridicate in sus deasupra tabliei patului – ca sa se mai dezumfle putin, dupa atat umblat 🙂 , si ne amintim ba de una ba de alta, ne mai aratam una alteia din pozele faine ce le-am facut, si pana nu simtim ca ni se inchid efectiv pleopele, nu ne dam culcate! Multe , multe amintiri frumoase avem din aceste 3 zile in Istanbul!


Inscrie-te pentru newsletter ca sa nu ratezi continuarea calatoriei!


Ma poti urmari si pe:

Despre Monica Jurma


 

One Comment

Ai un gand? Il poti lasa mai jos ...

%d bloggers like this: